27 de Expresii în Franceză care te vor Face să Pari Născut în Franța

Ai visat întotdeauna să vorbești franceza ca un nativ? Iată 27 de vorbe franceze care te vor face să pari născut la Paris.

27 de Expresii în Franceză care te vor Face să Pari Născut în Franța

Un accent francez nu este totul. Sigur, pronunția corectă al renumitului “r” francez te poate face să suni mai mult ca un nativ. Dar ce folos dacă nu poți vorbi fluent? De aceea ar trebui întotdeauna să lucrezi la extinderea vocabularului tău cu noțiuni practice precum fraze și expresii în franceză. Acestea pot adăuga substanță și chiar umor discursului tău și te pot face să suni ca și cum ai fi locuit întreaga ta viață în Franța. Adaugă și un pic de joie de vivre și oamenii vor crede că te-ai născut și ai crescut în Paris.

În plus, expresiile franțuzești te vor ajuta să afli mai multe despre istoria și cultura franceză și te vor face să suni mai natural, mai autentic. Până la urmă, acesta este obiectivul tău principal când înveți franceza, nu-i așa? Așadar, hai să începem și să vedem ce zicale, fraze și expresii franțuzești poți folosi pentru a suna ca și cum te-ai născut în Franța.

Expresii generale în limba franceză

Deci, ce este un dicton franțuzesc? Un dicton este o expresie scurtă, cuprinzătoare și foarte cunoscută care oferă înțelepciune sau un sfat. Probabil ați auzit expresia engleză “the apple doesn’t fall far from the tree”, adică “mărul nu cade departe de pom”, însemnând că un copil are calități similare cu ale părinților săi. Ei bine, acesta este exemplul perfect a ceea ce am putea numi un dicton.

Și franceza, ca oricare altă limbă, este plină de astfel de zicale ingenioase. Hai să vedem care sunt unele dintre cele mai comune dintre ele.

1. Battre le fer pendant qu’il est chaud.

Traducere mot a mot: “Bate fierul cât e cald.”

Sensul real: Deoarece avem aceeași expresie în engleză, aceasta este ușoară. Atunci când fierarul forjează fierul, metalul trebuie să fie roșu aprins pentru ca forma sa să poată fi schimbată. Acest lucru înseamnă că trebuie să profităm de situațiile favorabile.

Cum să o folosești

J’ai trouvé une très bonne application pour pratiquer mon français. Ça s’appelle Mondly et son prix pour une année est très raisonable. (“Am găsit o aplicație foarte bună pentru a-mi exersa franceza. Se numește Mondly iar prețul pentru un an e foarte bun.”)

Qu’est-ce que tu attends ? Il faut battre le fer pendant qu’il est chaud ! (“Ei și ce mai aștepți? Bate fierul cât e cald.”)

2. Ce n’est pas la mer à boire.

Traducere mot a mot: “Nu este ca și cum ai bea marea.”

Sensul real: „Nu este atât de dificil” sau „nu este o mare problemă”. Poți să-l folosești când cineva se plânge de faptul că trebuie să facă ceva.

Cum să o folosești

Je dois faire quatre rapports cette semaine. (“Trebuie să fac patru rapoarte săptămâna aceasta.”)

Oh là là, ce n’est pas la mer à boire ! (“Haide, nu este sfârșitul lumii!”)

french expressions
„The French way” by Alex D’Alessio©

3. La nuit porte conseil.

Traducere mot a mot: “Noaptea aduce sfaturi.”

Sensul real: Acesta este echivalentul expresiei „noaptea e un sfetnic bun”. Sau, cu alte cuvinte, ia-ți timp înainte de a lua o decizie.

Cum să o folosești

– Je ne sais pas si je dois accepter ou pas. (“Nu știu dacă ar trebui să accept sau nu.”)

La nuit porte conseil. (“Noaptea e un sfetnic bun.”)

4. Comme on fait son lit, on se couche.

Traducere mot a mot: “Cum îți faci patul, așa te culci.”

Sensul real: Există o expresie foarte amuzantă în italiană care spune Hai voluto la bicicletta? E adesso pedala! („Ți-ai dorit bicicletă? Acum pedalează.”) și are exact același sens cu Comme on fait son lit, on se couche. Nu este fascinant cum diferite culturi abordează o situație similară?

La fel ca versiunea biblică „ceea ce semeni, aceea vei culege”, această expresie franțuzească avertizează că vei suferi consecințele acțiunilor tale sau că trebuie să accepți rezultatele neplăcute a ceva ce ai făcut. Pe de altă parte, contrariul este de asemenea posibil! Fă un pat frumos și vei dormi liniștit.

Cum să o folosești

Je me suis endormi et j’ai brûlé les côtelettes de porc. (“Am adormit și am ars cotletele de porc.”)

Comme on fait son lit, on se couche. (“Ți-ai făcut patul, acum culcă-te în el.”)

5. Vouloir, c’est pouvoir.

Traducere mot a mot: “A vrea este a putea.”

Sensul real: “Cine are voinţă, are şi putere.” Poți folosi această expresie pentru a încuraja pe cineva care se îndoiește de sine.

Cum să o folosești

Je pense que je ne parviendrai jamais à parler français comme un natif. (“Nu cred că voi vorbi vreodată franceza ca un nativ.”)

Vouloir, c’est pouvoir. (“Cine are voinţă, are şi putere.”)

6. Impossible n’est pas français.

Traducere mot a mot: “Imposibil nu există în franceză”

Sensul real: Atribuit în mod faimos lui Napoleon Bonaparte, impossible n’est pas français este echivalentul în engleză al lui “nothing is impossible” (“nimic nu este imposibil”). Deși poate părea foarte patriotic, français aici nu se referă la poporul francez, ci mai degrabă la limba franceză. Ca și cum ai spune “imposibil nu este un cuvânt în limba franceză”.

Cum să o folosești

– Je ne peux pas le faire, c’est impossible ! (“Nu pot sa o fac. Este imposibil!”) 

– Impossible n’est pas français. (”Nimic nu este imposibil.“)

7. Il ne faut rien laisser au hasard.

Traducere mot a mot: “Nimic nu ar trebui lăsat la voia întâmplării.”

Sensul real: „Nu lăsa nimic la voia întâmplării” sau, cu alte cuvinte, planifică dinainte.

Cum să o folosești

– Je pense que je vais passer ce chapitre. Ce ne ressemble pas à quelque chose que monsieur Dubois inclura dans l’examen final. (“Voi sări acest capitol. Nu arată ca ceva ce domnul Dubois va include în examenul final.”)

– Comme vous voulez. Mais il ne faut rien laisser au hasard. (“Cum vrei. Dar nimic nu ar trebui lăsat la voia întâmplării.”)

8. L’habit ne fait pas le moine.

Traducere mot a mot: “Haina nu-l face pe călugăr.”

Sensul real: „Nu judeca o carte după copertă” sau „nu judeca o persoană după aspectul său”. Această zicală este de asemenea foarte populară și în engleză, așa că probabil deja știi în ce contexte o poți include în siguranță. Doar nu uita că o poți folosi atât pentru comentarii pozitive, cât și negative.

Cum să o folosești

– Notre nouveau collègue semble être une personne très calme. (“Noul nostru coleg pare a fi o persoană foarte liniștită.”)

– L’habit ne fait pas le moine. (“Nu judeca o carte după copertă.”)

9. Mieux vaut tard que jamais.

Traducere mot a mot: “Mai bine mai târziu decât niciodată.”

Sensul real: “Mai bine mai târziu decât niciodată.” Aceasta este o altă expresie franțuzească foarte des utilizată și în engleză. Poți să o folosești pentru a-i spune cuiva că e mai bine să facă ceva târziu decât deloc.

Cum să o folosești

J’ai 20 minutes de retard au gymnase. Mais mieux vaut tard que jamais. (“Am întârziat 20 de minute la sală. Dar mai bine mai târziu decât niciodată.”)

french idioms
France, Paris

10. Aux innocents les mains pleines.

Traducere mot a mot: “Mâini pline pentru nevinovați.”

Sensul real: „Norocul începătorului” sau „norocul le surâde celor nebuni”. Îți va plăcea asta! De fiecare dată când ieși cu noii tăi prieteni francezi și încerci o activitate nouă, cum ar fi bowling sau karting, poți folosi această expresie în limba franceză pentru a invoca „norocul începătorului”.

Cum să o folosești

– Comment est-ce possible? Sadie a gagné encore une fois ! (“Cum este posibil? Sadie a câștigat din nou!”)

– Aux innocents les mains pleines. (“Norocul începătorului.”)

11. Mieux vaut être seul que mal accompagné.

Traducere mot a mot: “Mai bine singur decât într-o companie proastă.”

Sensul real: Este mai bine să fii singur decât să fii însoțit prost sau de cineva care nu este o companie bună. Acest lucru se poate aplica la toate tipurile de relații și chiar și în alte situații nefericite din viața cuiva.

Cum să o folosești

– La copine de Jacques vient de le quitter. (“Prietena lui Jacques tocmai l-a părăsit.”)

– Mieux vaut être seul que mal accompagné. (“Mai bine singur decât într-o companie rea.”)

12. Après la pluie, le beau temps.

Traducere mot a mot: “După ploaie, vreme bună.”

Sensul real: Acesta este un mod de a încuraja pe cineva să „reziste”. Chiar dacă lucrurile merg prost acum, totul va fi bine în cele din urmă.

Cum să o folosești

– Je viens de perdre mon emploi mais je ne vais pas perdre l’espoir. Après la pluie, le beau temps. (“Tocmai mi-am pierdut locul de muncă, dar nu o să îmi pierd speranța. După ploaie vine vremea bună.”)

13. Les murs ont des oreilles.

Traducere mot a mot: “Pereții au urechi.”

Sensul real: Fii atent la ceea ce spui, deoarece există șansa să fii auzit.

Cum să o folosești

– Voulez-vous savoir ce que j’ai acheté pour l’anniversaire de maman? (“Vrei să știi ce am cumpărat pentru aniversarea mamei?”)

– Shhh ! Les murs ont des oreilles. (“Shhh! Pereții au urechi.)

14. Tout est bien qui finit bien.

Traducere mot a mot: “Totul e bine când se termină bine.”

Sensul real: La fel ca echivalentul său în engleză, expresia franceză Tout est bien qui finit bien este potrivită după o perioadă în care cineva a trecut prin multe greutăți.

Cum să o folosești

Je suis tellement content que nous soyons arrivés en France en toute sécurité ! Tout est bien qui finit bien. (“Sunt atât de fericit că am ajuns în Franța în siguranță! Totul e bine când se termină bine.”)

Expresii în franceză despre mâncare și vin

Francezii sunt celebri pentru dragostea lor pentru mâncarea și vinul rafinate. Bucătaria franceză este probabil una dintre cele mai populare bucătării din lume. Așadar, e natural ca o parte din această dragoste să-și găsească drumul în expresiile de zi cu zi în limba franceză.

1. L’appétit vient en mangeant.

Traducere mot a mot: “Pofta vine mâncând.”

Sensul real: Această expresie poate fi utilizată atât la propriu cât și la figurat și se referă la modul în care dorința crește pe măsură ce o activitate avansează (de a mânca, de a deține, etc.).

Cum să o folosești

Je n’avais pas faim mais cette ratatouille est incroyable ! (“Nu-mi era foame, dar acest ratatouille este extraordinar!”)

L’appétit vient en mangeant. (“Foamea vine mâncând.”)

2. Mangez bien, riez souvent, aimez beaucoup.

Traducere mot a mot: “Mănâncă bine, râzi des, iubește mult.”

Sensul real: „Trăiește viața la maximum” sau carpe diem („profită de zi” sau “trăiește clipa”). Folosește această expresie pozitivă în limba franceză pentru a consoala un prieten care trece printr-o perioadă dificilă.

french proverbs
„Take care of your own onions” by MILKOVÍ©

3. S’occuper de ses oignons.

Traducere mot a mot: “Să aibă grijă de propriile sale cepe.”

Sensul real: Aceasta este o modalitate amuzantă de a spune „vezi-ți de treaba ta”.

Cum să o folosești

– Sa façon de gérer cela ne vous concerne pas. Occupe-toi de tes oignons. (“Modul în care se ocupă el de asta nu e problema ta. Vezi-ți de treburile tale.”)

4. Raconter des salades.

Traducere mot a mot: “A povesti salate.”

Sensul real: „A spune minciuni”. Aceasta este o altă expresie amuzantă în limba franceză care poate fi folosită atunci când vrei să spui cuiva că tot ceea ce crede că știe este fals.

Cum să o folosești

– Ça suffit! Tu racontes des salades ! (“Ajunge! Ce spui tu sunt baliverne!”)

5. Courir sur le haricot.

Traducere mot a mot: “A alerga pe fasole.”

Sensul real: „A enerva pe cineva”. O altă expresie care nu are cum să nu îți placă ce este legată de povestea „Jack și vrejul de fasole”.

Cum să o folosești

– Arrêtes de me courir sur le haricot ! Tu ne gagneras pas ce pari. (“Încetează să mă enervezi! Nu vei câștiga acest pariu.”)

6. La vie est trop courte pour boire du mauvais vin.

Traducere mot a mot: “Viața este prea scurtă pentru a bea vin rău.”

Sensul real: Acest dicton poate fi folosit atât la propriu, cât și la figurat. Ideea este că viața e prea scurtă pentru a face lucruri care nu îți plac.

funny french expressions
„Tigger looking for rats online” by Catherine Heath©

Expresii franceze despre animale

Expresiile despre animale sunt comune în orice limbă. Până la urmă, ei sunt co-locatarii noștri pe această planetă și avem destul de multe de învățat de la ele. Iată unele dintre cele mai comune expresii franceze despre animale.

1. À bon chat, bon rat.

Traducere mot a mot: “Pentru o pisică bună, un șobolan bun.”

Sensul real: După faptă și răsplată. Pentru a înțelege mai bine semnificația din spatele acestei expresii, gândește-te cum pisicile sunt experți în prinderea șoarecilor și șoarecii sunt experți în a evita să fie prinși. Poți folosi această zicală pentru a descrie doi competitori care se îmbunătățesc pe măsură ce se luptă unul împotriva celuilalt sau pentru a descrie pe cineva care întâlnește un adversar pe măsura puterilor sale.

Cum să o folosești

Oh là là, Finalement, Andrew a du mal à gagner le match. (“Wow, în sfârșit Andrew are dificultăți în a câștiga meciul.”)

Oui, Xavier est vraiment un adversaire de taille. À bon chat, bon rat. (“Da, Xavier este cu adevărat un adversar pe măsură. Pentru o pisica bună, un șobolan bun.”)

2. Les chiens ne font pas des chats.

Traducere mot a mot: “Câinii nu fac pisici.”

Sensul real: Acesta este un alt mod de a spune „mărul nu cade departe de pom” sau „moștenești calitățile și defectele părinților tăi”.

Cum să o folosești

La petite Eva est tellement créative! (“Micuța Eva este atât de creativă!”)

Oui, les chiens ne font pas des chats. Elle a hérité du talent de sa mère. (“Da, câinii nu fac pisici. Moștenește talentul mamei sale.”)

3. Il n’y a pas de quoi fouetter un chat.

Traducere mot a mot: “Nu există niciun motiv să batem pisica.”

Sensul real: „Nu e mare lucru” sau „nu contează”. Evident, odată ce cunoști această expresie, vei dori să o folosești tot timpul.

french saying
„Bonjour!” by Waranya Mooldee©

4. Poser un lapin.

Traducere mot a mot: “A plasa un iepure.”

Sensul real: „A lăsa pe cineva să aștepte”. Dacă persoana cu care trebuia să te întâlnești nu mai vine, poți spune il m’a posé un lapin („m-a lăsat să aștept”).

5. Avoir une araignée au plafond.

Traducere mot a mot: “A avea un păianjen pe tavan.”

Sensul real: Dacă cunoști pe cineva care „are o șurub lipsă” sau este un pic nebun, ciudat sau neobișnuit, în franceză, poți spune il a une araignée au plafond („este un pic nebun”).

6. Ce n’est pas la vache qui crie le plus fort qui fait le plus de lait.

Traducere mot a mot: “Nu este vaca care mugește cel mai tare cea care dă cel mai mult lapte.”

Sensul real: Vorbăreții nu sunt întotdeauna oameni de acțiune. Cel care vorbește cel mai mult nu este întotdeauna cel mai deștept sau cel mai inventiv.

7. Peigner la girafe.

Traducere mot a mot: “A pieptăna girafa.”

french phrases
„La girafe” by Dan Dennis©

Sensul real: “A face o muncă inutilă și foarte lungă, a nu face nimic eficient”. Pentru că de ce oare ai pieptăna o girafă?

Cum să o folosești

– J’ai peigné la girafe aujourd’hui au travail. J’ai fait de très longs rapports que personne n’utilisera. (“Am pieptănat girafa astăzi la muncă. Am făcut câteva rapoarte foarte lungi pe care nimeni nu le va folosi.”)


Vorbește franceza fluent în doar 10 minute pe zi

Vrei să vorbești franceza ca un nativ? Încearcă Mondly, aplicația premiată pentru învățarea limbilor străine care te va ajuta să vorbești franceza ca și cum ai fi născut în Paris.

Poate fi complicat să stăpânești pronunția limbii franceze dacă nu locuiești activ în Franța. Dar cu Mondly vei avea acces la un sistem unic, rapid și extrem de eficient care îți permite să înveți franceza într-un mod natural, cu teme practice, conversații autentice și lecții scurte zilnice.

Începe să folosești Mondly gratuit pe computer sau descărca aplicația și învață limbi străine rapid, oriunde, oricând.

Anonim's Gravatar

Diana Lăpușneanu - Linguist at Mondly Blog

Diana este lingvist la Mondly by Pearson. Învățarea limbii engleze încă din copilărie i-a alimentat pasiunea pentru limbile străine, ceea ce a determinat-o să le studieze ca hobby, alături de eforturile academice. Cu o diplomă de master în publicitate și o fascinație pentru istoria lingvisticii, ea aduce o perspectivă unică rolului său, făcând învățarea limbilor distractivă pentru cititorii din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Related articles